Icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – brodată, înrămată, 25x31cm
În calendarul bizantin, pe 8 Noiembrie, sărbătorim Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, adunarea cerească a tuturor puterilor cerești. În această zi, nu numai cei doi Sfinți Arhangheli sunt cinstiți, ci și toate cetele îngerești ce nu s-au despărțit de Dumnezeu.
Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din neant, înainte de orice altceva și în afara esenței Sale. Textul biblic al creației nu dezvăluie în mod explicit momentul creației îngerilor.
Dionisie Areopagitul, în gândirea sa, împarte ierarhia îngerilor în nouă cete, dispuse în trei grupe suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri.
Biserica a acceptat și a reprezentat această ierarhie în picturile ei.
Îngerii, fiind fără trup, nu se căsătoresc, nu se înmulțesc (Matei 22,30) și nu trec prin moarte (Luca 20, 35-36). Ei își comunică gândurile și hotărârile unii altora fără a folosi cuvinte. Totuși, pentru a-și îndeplini slujba, pot lua înfățișare umană (II Regi 6,17), pot vorbi, mânca, apărea în haine și uneori cu aripi (Facerea 32,25; Luca 24,4; Matei 28,3; Apocalipsa 14,6).
În lucrarea sa "Erminia", Dionisie din Furna menționează Sfinții Arhangheli, remarcând că atunci când sunt reprezentați împreună, aceștia sunt zugrăviți ca tineri, cu capul descoperit și părul prins într-o panglică albă legată la ceafă.
Sfântul Arhanghel Mihail
Sfântul Arhanghel Mihail, în ebraică înseamnă "Cine este ca Dumnezeu?". El a strigat: "Să fim atenți, noi, care suntem făpturi, la ceea ce a suferit Lucifer, cel care era printre noi: el, care era lumină, acum s-a transformat în întuneric. Cine este ca Dumnezeu?"
Și astfel, s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor.
El este cel care a ghidat pe Lot și familia sa la ieșirea din Sodoma, a oferit protecție specială poporului din Israel. El i-a scos pe cei trei tineri din Babilon, l-a sprijinit pe Ghedeon în luptă, l-a mustrat pe vrăjitorul Valaam și l-a eliberat pe Sfântul Apostol Petru din închisoare. Conform Scripturii, toți cei morți vor ieși din morminte la sunetul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.
În icoane, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând o sabie de foc în mână, simbol al pedepsei pentru păcat. Este menționat în Vechiul Testament ca fiind prezent în special atunci când Dumnezeu pedepsește nedreptatea, fiind considerat astfel un înger al dreptății divine.
Sfântul Arhanghel Gavriil
Sfântul Arhanghel Gavriil, în ebraică înseamnă "barbat-Dumnezeu". Numele său anunță că Dumnezeu Se va naște ca om și își va asuma natura umană.
El a vestit Sfinților Părinți Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, a descoperit lui Zaharia nașterea Înaintemergătorului. Păstorilor le-a arătat nașterea Pruncului. Pe Iosif, logodnicul Mariei, l-a întărit să nu se îndoiască de nimic, a călăuzit Sfânta Familie în Egipt și a adus vestea Învierii Domnului femeilor mironosițe.
Arhanghelul Gavriil este reprezentat ținând în mână un glob cu inscripții în limba greacă care se traduc Hristos este începutul și sfârșitul. Toiagul pe care îl poartă în mână reprezintă autoritatea primită de la Dumnezeu ca mesager al Său.