Icoană cu Maica Domnului Îndrumătoarea (Odighitria)

21x27 cm

399 lei
TVA inclus. Transportul se calculează la plasarea comenzii.

Scurta descriere

Icoana Maicii Domnului Odighitria este una dintre renumitele icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu păstrate în Sfântul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc odigos, care înseamnă „călăuză” ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.
Îşi datorează numele unei legende bizantine „Îndrumătoarea”, in care Maica Domnului i-a călăuzit pe doi orbi pe drum şi le-ar fi redat vederea. Icoana este atribuită Sfântului Luca, evanghelist şi pictor, care astfel a mărturisit taina lui Hristos prin cuvinte şi culori.

Despre icoană

Icoană a Maicii Domnului Îndrumătoarea (Odighitria) –brodată, înrămată, 21x27cm

Icoana Maicii Domnului Odighitria este una dintre renumitele icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu păstrate în Sfântul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc odigos, care înseamnă „călăuză” ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.

Îşi datorează numele unei legende bizantine „Îndrumătoarea”, in care Maica Domnului i-a călăuzit pe doi orbi pe drum şi le-ar fi redat vederea. Icoana este atribuită Sfântului Luca, evanghelist şi pictor, care astfel a mărturisit taina lui Hristos prin cuvinte şi culori.

„Odighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine Pruncul pe braţul stâng şi arată spre El cu mână dreaptă. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbol al Sfintei Evanghelii, care reliefeaza în mod special Dumnezeirea Pruncului.
Veşmântul lui Iisus este auriu, semn al divinităţii. Maica Domnului intelege profund sfintenia Pruncului pe care il poarta in brate precum sfintii ierarhi tineau cu grija Sfanta Scriptura, ea simtindu-se învăţată şi ocrotită de Fiul ei.

De asemenea, gestul mâinii drepte a Fecioarei Maria, indicând către Iisus, transmite ideea că El este Calea, Adevărul și Viața.