Icoană cu Sfântul Apostol Andrei – brodată, înrămată, 21x27cm
În această icoană este reprezentat Sfântul Andrei, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos, cel întâi chemat.
Îmbrăcat în haine simple, poartă în mâna stângă Sfânta Scriptură și are în spate crucea în formă de X de unde și-a înălțat sufletul la cer, cunoscută drept Crucea Sfântului Andrei.
Sfântul Apostol Andrei a fost crucificat pentru credința sa pe o cruce în formă de X pentru că nu se consideră vrednic să fie crucificat pe aceeași formă de cruce cu Isus. Martiriul său a avut loc în Patras, Grecia, iar moaștele sale au fost răspândite în diferite locuri sfinte.
El a fost unul dintre cei mai apropiați și devotați apostoli ai lui Isus Hristos. Este cunoscut pentru faptul că L-a urmat pe Mântuitor până în momentul Înălțării, dar și pentru că a răspândit învățăturile Lui în regiuni precum Grecia, Rusia, România și Ucraina.
Sfântul Andrei este considerat unul dintre principalii aducători de credință de pe teritoriul României.
Tradiția populară susține că Sfântul Apostol Andrei a trăit și a creștinat într-o peșteră care se găsește la mai puțin de 2 kilometri de „Cișmeaua Mihai Eminescu” și la aproximativ 4 kilometri de șoseaua Constanța - Ostrov, fiind clasată că monument istoric.
Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus, de unde și denumirea acestuia "cel dintâi chemat". Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42).
În Biserica Ortodoxă, ziua sa de sărbătoare este pe 30 noiembrie.