Icoană cu Sfântul Apostol Simon Zilotul – brodată, înrămată, 15x18cm
Sfântul Apostol Simon Zilotul este cel care a fost binecuvântat să fie mire la nunta din Cana Galileii, unde Domnul Iisus Hristos a săvârșit prima Sa minune - prefacerea apei în vin. El a fost cunoscut și sub numele de "Canaanitul" și "Zilotul", întrucât făcea parte din gruparea radicală a zeloților.
Sfântul Simon Zilotul, cunoscut și ca Natanael, a fost acela care, lăsând casa, părinții și mireasa pământească, s-a închinat Mirelui ceresc.
Originar din Cana Galileii, orașul binecuvântat de Fecioara Maria, el a fost apropiat de Fiul lui Dumnezeu, pentru că Cana era aproape de Nazaret.
După Pogorârea Duhului Sfânt, mirele de la Cana a început să propovăduiască Evanghelia alături de ceilalți Apostoli, răspândind Cuvântul în toată lumea. A propovăduit în Mauritania, Africa și Britania, unde și-a dat jertfa sa, fiind răstignit și îngropat.
În București, la Biserica Podeanu, se păstrează o parte din sfintele sale moaște. Moaștele Sfântului Simon Zilotul sunt ocrotite de un baldachin, după modelul celui aflat la Roma, în una dintre catacombele unde se află moaștele Sfinților Chiril și Metodiu.
Sfântul Apostol Simon Zilotul este prăznuit la data de 10 mai și pe 30 iunie, împreună cu ceilalți Apostoli.